Klaus Iohannis îi urează „recuperare rapidă” preşedintelui Donald Trump

Şeful statului Klaus Iohannis a transmis vineri, un mesaj pe Twitter, în care le urează „recuperare rapidă” preşedintelui SUA Donald Trump şi primei doamne Melania Trump, după ce cuplul prezindenţial de la Casa Albă a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

„Cele mai bune urări preşedintelui Donald Trump şi Melaniei Trump pentru o recuperare completă şi rapidă”, a scris Klaus Iohannis, vineri pe Twitter.

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a anunţat vineri, într-un tweet, că a fost testat pozitiv cu Covid-19, dar şi soţia sa, Melania, şi că intră în carantină la Casa Albă.

Melania Trump, a scris pe Twitter, la scurt timp după ce preşedintele a anunţat că amândoi au fost diagnosticaţi cu Covid-19, că şi-a amânat toate angajamentele şi i-a îndemnat pe americani să aibă grijă să fie în siguranţă.

Trump prezintă „simptome uşoare”, a declarat vineri un oficial de la Casa Albă, relatează Associated Press (AP) şi The New York Times (NYT).     

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare