Lavrov: UE şi NATO se pregătesc de război împotriva Rusiei; şi Germania nazistă a raliat alte ţări ca să atace Uniunea Sovietică

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Uniunea Europeană şi NATO că îşi unesc forţele pentru a purta război împotriva Rusiei, relatează vineri DPA, transmite Agerpres.

„Avem puţine iluzii că ofensiva actuală antirusă a UE va dispărea cumva sau se va schimba în viitorul previzibil şi – ca să fiu sincer – pe termen lung”, a declarat el în cadrul unei vizite în Azerbaidjan.

El a mai spus că Germania nazistă sub Adolf Hitler a raliat alte ţări europene pentru a ataca Uniunea Sovietică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit agenţiei ruse Ria Novosti.

„Acum UE, împreună cu NATO, creează împreună o coaliţie atât de modernă pentru o luptă şi în cele din urmă un război cu Federaţia Rusă. Vom urmări toate aceste lucruri îndeaproape”, a mai spus şeful diplomaţiei ruse.

Despre decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare, Lavrov a spus că acest lucru nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia pentru că, spre deosebire de NATO, UE nu este o alianţă militară.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie justificându-şi atacul prin dorinţa de a denazifica ţara, iar ulterior UE şi statele occidentale au impus sancţiuni împotriva Moscovei. De sâmbătă trecută, Lituania a impus sancţiuni care au restricţionat tranzitul de mărfuri spre exclava rusă Kaliningrad, ceea ce provocat reacţii dure din partea Rusiei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare