Lucian Bode, la aniversarea PNL: Suntem partidul dreptei autentice românești care dă tonul în politica românească și care se identifică cel mai bine cu interesele și preocupările românilor!

Ministrul de Interne, Lucian Bode, secretar general adjunct al PNL, spune că  liberalii sunt partidul dreptei autentice românești care dă tonul în politica românească și care se identifică cel mai bine cu interesele și preocupările românilor. 
”Ciua PNL – 147 de ani de liberalism, de modernism și dezvoltare!
Am sărbătorit cei 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal la Vila Florica, alături de Președintele României Klaus Iohannis, de Președintele PNL, Nicolae Ciucă și prieteni liberali. Conacul Brătienilor, leagănul liberalismului românesc este locul de suflet al liberalilor dar și spațiul în care simți cel mai bine istoria marii familii politice a Brătienilor.
PNL a avut în decursul lungii sale existențe istorice destinul acestei țări în mâini și a lucrat în interesul acestei țări”, a scris Bode pe Facebook.
El arată că, chiar dacă au fost momente de tensiune internă, chiar dacă vremurile au fost tulburi și contextele istorice agitate, PNL a reușit de fiecare dată să răzbată prin istorie și să construiască solid și pentru viitor”.
PNL are vocația guvernării, a orientării pro-occidentale și euro-atlantice și, totodată, a dezvoltării. PNL este partidul care coagulează elitele românești, care captează energiile creatoare și care generează progres. Avem misiunea de a da consistență și pe mai departe proiectului politic liberal care duce România înainte! Suntem partidul dreptei autentice românești care dă tonul în politica românească și care se identifică cel mai bine cu interesele și preocupările românilor. Liberalismul este viu, este o stare de spirit care trebuie întreținută atât între noi, dar și în societate. Vom reuși acest lucru dacă suntem autentici și transmitem încredere și seriozitate în exterior”, a spus Bode.
El mai afirmă: ”Dacă PNL este puternic, România și românii au de câștigat!”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare