Ludovic Orban susţine că premierul minte în corespondenţe oficiale

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că premierul Viorica Dăncilă „minte” în ceea ce priveşte corespondenţele oficiale, ceea ce „afectează fundamental interesele României în Uniunea Europeană”.

Orban face astfel referire la o scrisoare trimisă de premierul Dăncilă Comisiei Europene, informaţia fiind confirmată de la Bruxelles, dar care nu a fost făcută publică de la Bucureşti.

„Este halucinant modul în care premierul Viorica Dăncilă îşi permite să mintă într-o corespondenţă oficială, transmisă la Bruxelles, cu privire la situaţia din România, şi este cu atât mai grav faptul că păpuşarii Vioricăi Dăncilă cred că pot dezinforma în acest mod oficialii europeni. Scrisoarea premierului, care nu a fost făcută publică de Guvern, nu face decât să confirme o dată în plus faptul că puterea politică de la Bucureşti este ruptă de realitate şi acţionează cu rea-credinţă, întrucât încearcă să prezinte o versiune vădit falsă asupra evenimentelor recente.”, a arătat liderul PNL.

În privinţa protestelor din 10 august, soldate cu violenţe şi sute de răniţi, Orban spune că întreaga media europeană a relatat abuzurile forţelor de ordine şi intervenţia total disproporţionată împotriva manifestanţilor paşnici, în timp ce „alegaţiile din scrisoarea premierului trădează culpa în care se află, prin încercarea disperată de a acredita o teză recurentă alimentată de PSD cu ajutorul propagandei”.

„Desfăşurarea unor manifestaţii politice antiguvernamentale nu echivalează sub nicio formă cu o „lovitură de stat”, iar continuarea unor manifestaţii paşnice de acest tip nu presupune ceva ilegitim. Doar un lider politic cu mentalitate autoritară, precum Liviu Dragnea, poate considera contrariul. Regimul constituţional românesc oferă doar două posibilităţi de înlăturare a unui Guvern, prin demisia premierului sau prin retragerea încrederii de către o majoritate parlamentară. Or, protestele antiguvernamentale pot doar influenţa decidenţii politici să opteze pentru o cale sau alta, existând şi varianta actualului Guvern de a se face că nu aude vocea cetăţenilor”, a precizat preşedintele PNL, potrivit unui comunicat.

În acelaşi timp, adaugă acesta, dreptul la protest paşnic este garantat de Constituţie şi orice încercare de a-l îngrădi de către o putere vizată de respectivul protest reprezintă un act abuziv cu tendinţe dictatoriale.

„Aşadar, în urma represiunii din 10 august, orice apel faţă de protestatarii paşnici de a nu se lăsa intimidaţi şi de a nu-şi cenzura convingerile este pe deplin legitim.

Bineînţeles că Viorica Dăncilă este incapabilă să înţeleagă conceptele democratice, de vreme ce abia înţelege ceea ce i se pune în faţă să citească. Incultura politică de care premierul dă dovadă atentează grav la interesele României şi la democraţia de care, încă, se bucură cetăţenii acestei ţări. Modul în care îşi permite să mintă cu neruşinare în documente oficiale arată o dată în plus că această marionetă, executantă a unor ordine antidemocratice, trebuie să plece”, a mai spus Ludovic Orban, potrivit comunicatului PNL.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare