MAE a transmis către AEP o listă suplimentară de 68 de secții de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, miercuri, către Autoritatea Electorală Permanentă o listă suplimentară cu 68 de secții de votare în străinătate, în completarea propunerilor transmise la 3 și 10 octombrie. Astfel, până în prezent, MAE a propus un număr de 777 secții de votare care vor fi organizate în străinătate alegerile din luna noiembrie.

Într-un comunicat de presă, MAE spune că misiunile diplomatice și oficiile consulare continuă demersurile pentru identificarea unor spații adecvate și pentru obținerea acordului statului de reședință sau a autorităților locale. Pe baza dialogului cu șefii de misiuni, MAE estimează că la alegerile pentru Președintele României din luna noiembrie vor fi înființate peste 800 de secții de votare în străinătate.

Printre țările în care vor fi organizate cele mai multe secții de votare se numără:

Spania (143), Italia (141), Germania (79), Marea Britanie (72), Franța (49), SUA (38), Republica Moldova (36), Olanda (25), Belgia (23), Irlanda (16), Danemarca (12), Austria (17), Grecia (11), Portugalia (9), Elveția (8).

De asemenea, prin hotărârea de suplimentare a listei inițiale propuse de misiunile diplomatice, va fi redus numărul de secții de votare organizate în Germania de la 84 la 79, ca urmare a solicitării Ministerului german al Afacerilor Externe.

vot prezidentiale„Subliniem că numărul secțiilor de votare organizate de România pe teritoriul Germaniei pentru acest scrutin (de trei ori mai multe decât la precedentele alegeri) reprezintă o premieră pentru autoritățile germane din perspectiva amplorii organizatorice și a implicațiilor administrative. Cu toate acestea, cetățenii români vor putea să își exercite în condiții optime dreptul de vot”, mai spune MAE.

Termenul limită prevăzut de lege pentru transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a propunerilor de secții de votare în străinătate este 19 octombrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare