MAI: Peste 5.800 de amenzi, aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Un număr de 5.813 de amenzi în valoare de peste un million de lei au fost aplicate în ultimele 24 de ore, după ce peste 13.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii au continuat pe 23 ianuarie misiunile pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, acţiuni care au presupus verificarea a aproape 4.600 de operatori economici şi peste 78.000 de persoane.

Astfel, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, împreună cu autorităţile locale, au verificat 4.592 de operatori economici, 230 de operatori de transport persoane, aproximativ 9.200 de locaţii obiective de interes (inclusiv 3.611 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum şi 78.653 de persoane.

Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 5.813 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.108.755 de lei, a informat duminică un comunicat de presă al MAI.

Principalele abateri constatate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, situaţii în care au fost aplicate 4.967 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 745.880 de lei.

Totodată, au fost aplicate 837 de sancţiuni, în valoare de 355.150 de lei pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie a persoanelor.

De asemenea, au fost întocmite 4 dosare penale, în care sunt cercetate 4 persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor (conform art. 352 din Codul Penal).

La acţiunile de control au participat peste 6.100 de poliţişti, aproximativ 4.700 de jandarmi, peste 1.700 de poliţişti de frontieră şi aproape 1.000 de cadre ISU. Efectivele MAI au beneficiat de sprijinul poliţiştilor locali şi al angajaţilor de la ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

În ceea ce priveşte linia telefonică TEL VERDE au fost primite 20 de apeluri telefonice dintre care două s-au confirmat, care au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 12 judeţe.

Măsuri de acest fel, având ca scop protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare