MApN anunță că se fac înscrieri la crosul veteranilor de război „VeteRUN” – CENTENAR 2018

Ministerul Apărării Naționale a dat startul înscrierilor online pentru a treia ediţie a Crosului dedicat  veteranilor de război „VeteRUN” – CENTENAR, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București și Clubul Sportiv Municipal București, eveniment special care va avea loc duminică, 6 mai, începând cu ora 10.00.

Conform unui comunicat de presă, detalii privind regulamentul crosului, modalitatea de înscriere, traseul, premiile acordate, precum şi programul complet al evenimentului pot fi obţinute accesând site-ul http://veterun.armataromaniei.ro.

Competiția este o mişcare populară prin care cetățenii, alături de militari ai Armatei României, își pot arăta respectul şi preţuirea pentru veteranii de război, răniţii și invalizii supraviețuitori ai celui de Al Doilea Război Mondial, precum și pentru eroii Armatei României căzuți în teatrele de operații și în acțiuni militare pe teritoriul național, după 1990.

Traseul crosului va fi: Piaţa Presei Libere, Şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, cu întoarcere prin Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piața Presei Libere.

La întrecerea sportivă pot lua parte, alături de militari care au participat la misiuni în Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, copii, tineri şi adulți civili care doresc să-i onoreze prin această participare pe veteranii de război.

  • Doritorii se pot înscrie la cros și în dimineața zilei de 6 mai, între orele 7.30 și 9.00, în zona de start, la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Pavilionul H. 
crosul veteranilor
sursa foto: veterun.armataromaniei.ro

Comunicatul mai precizează că evenimentul este organizat în ciclul manifestărilor dedicate sărbătoririi Centenarului României, a Zilei Veteranilor de Război (29 aprilie) și Zilei Victoriei (9 mai).

În ultimii patru ani, Ministerul Apărării Naţionale a derulat campanii de informare pentru a readuce în atenţia publică obligația morală de a cinsti veteranii din cele două războaie mondiale și veteranii din teatrele de operații.

În cadrul activităților dedicate  „Centenarului Marii Uniri”, Ministerul Apărării Naționale va organiza o serie de manifestări culturale și artistice, cu caracter simbolic, precum și alte acțiuni cu tematică specifică pentru cinstirea eroismului, jertfelor şi memoriei celor căzuţi în lupte.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare