Maramureş: 300 de litri de motorină furată de doi tineri din rezervoarele unor excavatoare

Doi tineri care au furat 300 de litri de motorină din excavatoarele unui localnic din comuna Botiza au fost identificaţi de poliţişti, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

‘Poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Poienile Izei au identificat doi tineri care au sustras în mai multe rânduri cantitatea totală de 300 de litri de motorină din două excavatoare aparţinând unui bărbat de 24 de ani, din Botiza.Valoarea prejudiciului este de 1.800 lei, iar cei doi tineri au achitat valoarea prejudiciului produs’, a spus Ionela Cozma.

Potrivit aceleiaşi surse, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare