Maramureş: Poliţist local atacat în stradă de mai multe persoane; starea sa de sănătate – stabilă după operaţie

Un poliţist local a fost atacat pe stradă în municipiul Baia Mare, după ce un cetăţean a aruncat cu o piatră în maşina sa, acesta oprind pentru a evalua pagubele produse, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

‘Bărbatul (poliţistul local n.red.) a relatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grănicerilor, dinspre Mihai Eminescu, a observat o persoană care a aruncat cu o piatră înspre maşina sa. Ulterior, aceasta, împreună cu alte trei persoane, l-ar fi agresat pe bărbatul de 51 ani. Posibilii agresori nu au mai fost găsiţi la faţa locului’, a spus Ionela Cozma.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a rămas sub supraveghere medicală şi pentru investigaţii de specialitate.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar actele întocmite au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Directorul medical al SJU Baia Mare, Vasile Pop a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul a suferit o intervenţie chirurgicală, iar stare sa de sănătate este stabilă.

‘ Pacientul a fost operat, starea sa de sănătate este stabilă şi va rămâne în spital cel mult opt zile, însă totul depinde de evoluţia stării de sănătate’, a spus Vasile Pop.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare