Marcel Boloș, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene anunță un sprijin real pentru persoanele cu dizabilități.
”Când am negociat crearea unui program special din bani europeni dedicat persoanelor vulnerabile, am avut în minte măsuri care să ofere sprijin real și durabil. Pentru unii, lipsa unui însoțitor înseamnă izolare totală. Pentru alții, găsirea unui loc de muncă pare imposibilă.
Astăzi, pentru aceste probleme am ajuns să oferim soluții concrete, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Vă prezint pe scurt oportunități importante pe care le-am pregătit
𝐏𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝟐𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞
Sprijinul pentru persoanele cu dizabilități nu trebuie să însemne doar asistență socială, ci și oportunitatea de a fi independente, de a munci și de a-și construi propriul drum. Printr-un program de antreprenoriat, le oferim acces la cursuri, finanțare și un mediu în care să se dezvolte.
Avem alocate 13,1 milioane euro, din care 9,4 milioane euro sunt destinate direct finanțării afacerilor (se vor aloca până la 200.000 euro per business), iar 3,7 milioane euro acoperă formarea și suportul necesar pentru dezvoltarea antreprenorială.
De la datele acestea pornim, mâine punem ghidul solicitantului în consultare, așteptăm sugestiile voastre.
𝐎 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐚 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢 𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐢
Persoanele cu dizabilități grave au nevoie de sprijin permanent, iar familia, oricât de implicată ar fi, nu poate suplini lipsa unui sistem de îngrijire bine pus la punct.
Mă bucur că reușim să contruim o Rețea a Asistenților Personali Profesioniști (APP), prin care formăm și salarizăm 500 de specialiști, care vor putea oferi sprijin personalizat celor care nu se pot descurca singuri.
În același timp, susținem autoritățile locale în extinderea acestui sistem și venim cu îmbunătățiri legislative pentru ca accesul la aceste servicii să fie mai simplu și mai eficient.
Pentru acest program sunt alocate 9,2 milioane euro.”