Marcel Ciolacu: Înainte de a fi pesedist, să știți că sunt român

Parlmentarii PSD vor fi prezenți marți în Parlament și vor vota la vedere, anunță liderul formațiunii, Marcel Ciolacu. „Înainte de a fi pesedist, să știți că sunt român”, afirmă președintele social-democraților.

Am văzut și eu declarația domnului Barna. Să știți că cel mai mare pericol al unui politician este să devină ridicol. Îi recomand domnului Barna chiar dacă vrea să atace o persoană politică sau un adversar politic, este bine totuși, să pună niște supoziții, care să aibă cât de cât ceva cu realitatea. Este exclus ca Partidul Social Democrat sau cineva din PSD să nu voteze această moțiune. Am și vorbit cu colegii mei, am trimis și un mesaj ieri, să evite întâlnirile publice, astfel încât să nu avem probleme că vor contracta coronavirus. Sunt ferm convins, cei 157 de parlamentari ai PSD vor fi prezenți marți și vor vota la vedere, cum este și normal, ca Guvernul Cîțu să plece. Cred că trebuie să devenim serioși, e un demers serios”, a declarat la RFI Marcel Ciolacu.

Liderul PSD afirmă că demiterea guvernului Grindeanu a fost „cea mai mare greșeală pe care a făcut-o PSD-ul în cei 30 de ani”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare