Măsuri sociale importante adoptate de Guvern

Guvernul Dăncilă, la ultima şedinţă de guvern, a adoptat două decizii care vizează alocarea a 200 de milioane de lei autorităţilor administraţiei locale pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, precum şi un spor de 15% la salariul de bază al persoanelor cu grad de handicap grav sau accentuat.

„Vom aloca suma de 200 de milioane de lei, sumă care ar putea fi modificată, autorităţilor administraţiei locale, pentru a asigura fondurile necesare susţinerii sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap”, a precizat Viorica Dăncilă.

handicap De asemenea, toate persoanele cu grad de handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia, vor beneficia de un spor de 15% la salariul de bază pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru.

Este vorba despre persoanele care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat fizic, vizual, auditiv, mintal, psihic, SIDA sau boli grave. „Este o decizie prin care dorim să asigurăm egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la muncă”, a explicat premierul

pensiiPe de altă parte, noua lege a pensiilor a fost prezentată sindicatelor şi patronatelor la Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

   Viorica Dăncilă a reaminitit că de la preluarea guvernării de către actuala coaliţie, pensiile au crescut în trei etape, de trei ori, ultima majorare aplicându-se începând cu 1 iulie 2018. Mai exact, punctul de pensie a crescut cu 26%, mai exact de la 871,5 lei la 1.100 lei, iar pensia minimă garantată a crescut la 640 de lei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare