Mehedinţi: Trei autoturisme, implicate într-un accident în Cocorova; opt persoane, transportate la spital

Trei autoturisme au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident pe raza localităţii Cocorova, în urma căruia opt persoane au fost transportate la spital, informează ISU Mehedinţi.

‘Trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu-Severin intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD la un accident rutier produs pe raza localităţii Cocorova. La locul evenimentului au fost mobilizate şi patru ambulanţe SAJ, ulterior fiind suplimentate cu alte două. În accident sunt implicate trei autoturisme şi opt persoane’, a transmis ISU Mehedinţi.

Potrivit ISU Mehedinţi, toate cele opt persoane implicate în accident au fost transportate la spital. Patru dintre acestea, conştiente şi cooperante, prezentau politraumatisme, iar celelalte au acuzat dureri.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare