Meleşcanu – luat în vizor de procurori

Parchetul General a început joi urmărirea penală in rem pentru folosirea funcţiei în scopul favorizării unor persoane şi abuz în serviciu, după ce a fost depusă o plângere penală pe numele ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, potrivit Biroului de presă al instituţiei.

Mai exact, procurorii Parchetului General investighează in rem modul în care fiul vitreg al ministrului de Externe Teodor Meleşcanu a fost numit în funcţia de consul. Plângerea a fost formulată de Vasile Popovici, fost ambasador al României în Maroc şi Portugalia, potrivit adevarul.ro.

Vasile Popovici, profesorul timişorean care a depus plângere penală împotriva ministrului de Externe Teodor Meleşcanu pentru abuz în serviciu şi conflict de interese după ce fiul vitreg al ministrului a fost numit consul general al României la Strasbourg (Franţa), a recurs la acest gest considerându-se nedreptăţit, în condiţiile în care a fost informat că, în urma unei selecţii realizate în 2016, el este propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru acest post. Fostul ambasador al României în Maroc şi Portugalia a explicat pentru „Adevărul“ cum a ajuns să fie selectat pentru postul ocupat acum de fiul vitreg al lui Meleşcanu.

„La sfârşitul anului 2016, Guvernul (n.r. Guvernul Cioloş) a decis, pentru prima oară de când am văzut eu cum funcţionează MAE şi diplomaţia română, să scoată la concurs nişte posturi de consuli generali. E vorba de 13 posturi. Guvernul a dorit să elimine numirile pe considerente politice. Au decis să se scoată la concurs public aceste posturi. S-au publicat criteriile după care se face numirea. Criteriile erau destul de drastice. Nu le putea îndeplini cineva care nu avea experienţă în domeniul consular, de şef de misiune diplomatică, de ordonator de credite şi în domeniul schimburilor comerciale sau în domeniul cultural“, a explicat Vasile Popovici.

Potrivit lui Popovici, concursul pentru postul de consul general consta în depunerea unui dosar de candidatură care să includă CV-ul şi un proiect pentru patru ani, urmând un interviu cu o comisie de specialişti din cadrul MAE. În urma interviului, printr-un email transmis în 20 decembrie 2016 de directorul general al Departamentului de Resurse Umane din cadrul MAE, Irina Elena Niţă, Vasile Popovici a fost informat că este propunerea MAE pentru postul de consul general al României la Strasbourg.

Ministrul Teodor Meleşcanu spune însă că toate numirile făcute de Guvern privind consulii generali au respectat prevederile legale.

„Am aflat din presă ştirea că Parchetul General a deschis un dosar in rem în legătură cu numirea unui consul general la Strasbourg. (…) Eu, personal, n-am fost informat în niciun fel în legătură cu chestiunea asta”, a declarat  Meleşcanu pentru Agerpres.

El a dat asigurări că, în procesul numirii consulilor generali, este respectată legislaţia.

„Vreau să vă asigur că toate numirile de către Guvernul României, care se fac de către Guvernul României privind consulii generali, inclusiv a celui de la Strasbourg, s-au făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a mai afirmat Meleşcanu.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare