Mihai Fifor, s-a întâlnit joi, 5 iulie, cu ministrul federal al apărării din Germania, Ursula von der Leyen

Aflat în vizită oficială în Republica Federală Germania, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, s-a întâlnit joi, 5 iulie, cu ministrul federal al apărării, Ursula von der Leyen, la sediul Ministerului Federal al Apărării.

În cadrul discuţiilor oficiale, cei doi miniștri au abordat tematici privind cooperarea în domeniul apărării în plan aliat, în cadrul Uniunii Europene, dar și pe dimensiunea bilaterală.

gemania fiforMinistrul Fifor a accentuat interesul părţii române pentru consolidarea proiectelor de cooperare în cadrul UE, în special cele ce vizează Politica de Securitate şi Apărare Comună şi a iniţiativelor, precum PESCO (cooperarea structurată permanentă), EDF (Fondul european de apărare), CARD (procesul de revizuire coordonată anuală a apărării), evidenţiind interesul părţii române pentru dezvoltarea capabilităţilor militare şi sprijinirea eforturilor în vederea operaţionalizării acestora de o manieră pragmatică şi orientată pe obţinerea unor rezultate concrete.

De asemenea, s-a convenit asupra unei cooperări intensificate în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, din ianuarie 2019.

Din perspectivă aliată, ministrul apărării naţionale a subliniat necesitatea asigurării coerenţei în procesul de planificare şi implementare a răspunsului aliat în situaţii de criză sau conflict, a unei contribuţii echitabile la eforturile comune de asigurare a eficienţei NATO, precum şi pe valorificarea opţiunilor de colaborare româno-germane în acest context. Totodată, a punctat importanța includerii pe agenda Summit-ului din luna iulie a tematicii privind situaţia de securitate de la Marea Neagră, cu accent pe iniţiativele derulate la nivel aliat, ca parte a măsurilor de reasigurare şi pentru oferta României de a găzdui un comandament NATO pe teritoriul naţional.

Gemania aparare fiforCei doi oficiali au avut ocazia să-și coordoneze pozițiile în domeniul apărării în vederea Summit-ului NATO din 11-12 iulie, de la Bruxelles.

Ministrul Mihai Fifor a punctat prioritățile României, cu accent pe crearea unei Alianțe mai unite, mai moderne și mai eficiente, postura de apărare și descurajare coerentă, prezența aliată întărită pe întregul Flanc estic, inclusiv în regiunea Mării Negre, oferta României de a găzdui un comandament NATO pe teritoriul naţional, o cooperare intensificată a NATO cu partenerii, Georgia, R. Moldova, Ucraina, precum și cu statele din Balcanii de Vest.

Agenda de discuții a inclus subiecte bilaterale referitoare la consolidarea cooperării în domeniul tehnico-militar, ambele părţi apreciind oportunităţile de cooperare, în contextul derulării programelor de înzestrare, derulate de partea română. De asemenea, cei doi oficiali au convenit asupra dezvoltării cooperării dintre România și Germania în domeniile medicinei militare și educației militare, pentru asigurarea pregătirii militarilor români în prestigioase instituții de învățământ de specialitate din Germania.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare