Ministrul Dezvoltării: Absorbţia fondurilor europene rămâne, în anul 2022, cea mai mare provocare

Absorbţia fondurilor europene rămâne, în anul 2022, cea mai mare provocare, iar dezvoltarea regională, armonizarea teritorială şi investiţiile care vizează echilibrul social şi economic rămân priorităţi ale Ministerului Dezvoltării, a declarat marţi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, potrivit Agerpres.

„Cea mai mare provocare rămâne, în continuare, absorbţia fondurilor europene. Programul Operaţional Regional pe 2022 are ţintă de absorbţie de 1,25 de miliarde de euro, cu 300 de milioane de euro mai mult decât în 2021, şi această ţintă trebuie categoric atinsă, iar pe anul 2023 ţinta de absorbţie este aproape dublă faţă de 2022, şi anume de 2,19 miliarde de euro. Cu aceste ţinte de absorbţie vom ajunge la sută la sută absorbţie pe Programul Operaţional Regional şi ne propunem acest deziderat care este important pentru a putea dezvolta comunităţile locale şi România”, a declarat ministrul Dezvoltării, într-o conferinţă de presă, în care a făcut un bilanţ al activităţii pe anul 2021.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare