Ministrul Energiei: Legea energiei eoliene din mare va fi gata anul acesta

Legea energiei eoliene din mare (offshore wind) va fi gata în cel mai scurt timp, în acest an, pentru a permite începerea măsurătorilor pentru viitoarele proiecte, a declarat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

Oficialul a fost prezent la Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2021, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei în perioada 6-8 septembrie.

„Marea Neagră are un potenţial energetic uriaş, atât în subsol, prin zăcămintele de gaze, cât şi în privinţa potenţialului eolian. M-am uitat la proiectul de lege din Comisia de industrii şi cred că putem să îl adaptăm în aşa fel încât să avem cât mai repede o lege şi cred că este cel mai rapid mod de a avea anul acesta o Lege a offshore wind, poate că nu este perfectă, dar să avem o lege ca să putem începe explorările în acea zonă”, a spus Popescu.

Potrivit sursei citate, demnitarul a arătat că nu este de acord ca Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să concesioneze perimetre pentru energia electrică, întrucât această instituţie se ocupă de gestionarea rezervelor subsolului.

În lege vor fi incluse şi noile metode de subvenţionare, precum contractele pentru diferenţă şi banii din Fondul de Modernizare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare