Ministrul Justiției, întâlnire de lucru cu ambasadorii statelor membre UE acreditați la București

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a participat, marți, la o întâlnire de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene. Întâlnirea, care a avut loc în sistem de videoconferință, a fost organizată de Ambasada Germaniei la București, stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Temele de interes au fost: recentul Raport privind Statul de Drept la nivelul UE, Parchetul European, proiectele de modificare a legilor justiției, precum și liniile de acțiune prioritare pentru Ministerul Justiției.

„Am discutat despre Raportul privind statul de drept (Rule of Law), Raportul MCV, Parchetul European (EPPO) și viziunea Ministerului privind legile justiției.

Raportul Rule of Law este un instrument util pentru toate statele membre și de mare folos pentru cetățenii din Uniune. Interesul acestora este să beneficieze de standarde înalte și uniforme privind justiția și respectarea drepturilor omului. Este important ca, treptat, să eliminăm dublele monitorizări la nivel european și să existe un tratament egal între toate statele membre privind monitorizările pe statul de drept și justiție.

Acest instrument este extrem de util și pentru a garanta că fondurile europene ajung la destinație fără a fi deturnate sau fraudate. Este important să veghem la interesele financiare ale UE, pentru că, în fapt, veghem la interesele financiare naționale ale cetățenilor și companiilor noastre de a beneficia de aceste fonduri în regim de legalitate, concurență loială, profesionalism și integritate din partea autorităților guvernamentale.

România sprijină EPPO și suntem în avangarda construcției acestuia, cu un pachet consistent de sprijin, procurori europeni delegați, staff și unitate de suport. Sunt convins că vom fi printre primele state care încheie cu bine consultările. Proiectele legilor justiției vizează două obiective, unul, să ofere soluții de reparare a unor erori făcute în perioada 2017-2018, al doilea, să ofere o platformă generoasă de dezbatere și elaborare legislativă pentru modernizarea așezărilor legislative de bază ale sistemului judiciar. Ministerul Justiției și-a atins deja principalele obiective pentru 2020 și a construit o bună bază de lucru pentru perioada care urmează”, a declarat Ministrul Justiției, la finalul întâlnirii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare