Ministrul Oprea anunță că s-au reluat discuțiile cu Volkswagen

Ministrul demis al Mediului de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea, a declarat, potrivit Agerpres, că autorităţile au reluat discuţiile cu Grupul Volkswagen pentru a aduce investiţia în România, în contextul în care compania a amânat decizia cu privire la construirea unei fabrici în Turcia.

„Ministrul Ştefan-Radu Oprea a anunţat că Guvernul Dancilă a reluat discuţiile cu Grupul Volkswagen pentru a aduce investiţia în România, în contextul în care acesta a comunicat ca amână anunţul unei investiţii în Turcia. Ministrul Oprea a făcut această declaraţie în cadrul Conferinţei Naţionale Şcoala profesională în sistem-dual – Alternativa de excelenţă pentru rezolvarea crizei forţei de muncă în industria auto, eveniment organizat în cadrul Salonului Auto Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis marţi AGERPRES.

Volkswagen a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al producătorului auto german, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi al temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW, transmite Reuters.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare