Ministrul Sănătății: Dacă avem 10.000 de cazuri în trei-patru zile, se impune starea de urgenţă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, nu se impune în acest moment decretarea stării de urgență, afirmând că s-ar putea recurge la această măsură dacă am avea zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări.

„Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată (…) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare