Ministrul Sănătății: Pe 9 septembrie avem achiziţionarea vaccinurilor pentru gripă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marți, că achiziţia dozelor de vaccin antigripal pentru acest an se va realiza pe 9 septembrie, afirmând că după 15 septembrie sau 1 octombrie, va începe campania de vaccinare.

”Pe 9 septembrie noi avem achiziţionarea vaccinurilor pentru gripă, iar după 15 (septembrie – n.r.), hai să spunem 1 octombrie ar trebui să avem şi începutul acestui, eu ştiu, sezon de vaccinare antigripală. Să se vaccineze persoanele cu risc, copiii, cei care lucrează în instituţii direct cu persoane, cum ar fi în învăţământ, cum ar fi în spitale”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi 24.

Nelu Tătaru a afirmat că așteptă ca Parlamentul să ia o decizie cu privire la legea vaccinării.

”Din discuţiile mele cu Comisiile de sănătate din Cameră şi Senat este o prioritate, dar acolo avem Birouri permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor care decid aprobarea ordinii de zi „, a precizat Tătaru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare