Moise Guran nu a întârziat să își expună și el părerea pe Facebook cu privire la discursul vicepreședintelui Americii despre situația din Europa și România, în același ton cu Dan Tapalagă și Papahagi, care i-au catalogat pe partenerii noștri americani, repsectiv conducerea SUA, Donald Trump și JD Vance, drept ”inamici” și ”descreierați”, scrie activenews.ro.
„Vă dați seama că n-ajungeam să se ia cel mai prost om din America de noi (DJ Vance ăla, nici măcar Elon Musc), dacă Marcel nu făcea încurcătura aia cu voturile care l-au dus pe locul trei?
Am râs când l-a pus Ioha prim-ministru și am zis că o să ne distrăm, dar Dandanache era copil serios pe lângă nordis-jet ăsta. Pe care trebuie să-l mai ținem o vreme la Victoria ca să nu-i fugă partidu cu tot cu guvernare în brațele legionarilor.
Vă dați seama?! România e carambol total!
Se zguduie Cimitirul Belu la cum râde și plânge Caragiale de toată situația asta.””, scrie Guran.