Mureş: Opt spitale pregătesc centre de evaluare a pacienţilor pozitiv COVID, la solicitarea DSP

Opt spitale din judeţ pregătesc centre de evaluare a pacienţilor pozitiv COVID, la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, în perspectiva traversării valului cinci al pandemiei.

‘Sunt în pregătire opt centre de evaluare în judeţul Mureş, dintre care trei în Târgu Mureş şi câte unul la Reghin, Sighişoara, Târnăveni, Luduş şi Sovata. DSP Mureş instruieşte managerii spitalelor unde vor funcţiona aceste centre, dar şi medicii de familie pentru a înţelege rolul pe care îl au în sprijinirea pacienţilor depistaţi pozitiv în perioada următoare. Pacientul pozitiv se adresează medicului de familie, care apreciază evaluarea pacientului într-un centru, se planifică evaluarea respectivă unde se efectuează un set minim de investigaţii, analize de laborator, investigaţii radiologice, se internează pacientul sau se prescrie tratamentul cu antivirale la domiciliu, cu monitorizarea ulterioară de către medicul de familie’, a declarat, marţi, şeful DSP Mureş, dr. Iuliu Moldovan.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Ovidiu Gârbovan, susţine că secţiile care au tratat până acum majoritatea cazurilor de COVID-19 din judeţ sunt pregătite să facă faţă unui nou val de infectări.

‘Avem 150 de paturi COVID, am avut şi 250 în valul patru, iar pe perioadele de acalmie şi de relaxare am scăzut la 90 de paturi. 73 de paturi sunt cu oxigen şi 10 paturi ATI COVID. Ne pregătim pentru valul 5, împreună cu medicii de familie suntem solicitaţi să avem în vedere degrevarea spitalelor de cazurile grave şi asta înseamnă o prevenţie mai bună şi o iniţiere a unui tratament antiretroviral mai precoce, un fel de ambulator şi internare de zi pentru bolnavii cu simptomatologie uşoară, care ar putea fi trataţi şi la domiciliu şi supravegherea de către medicul de familie sau dacă se acutizează simptomatologia, să revină la acest centru şi numai dacă va fi absolut necesară internarea, atunci va fi internat. Vom reface la nivelul clinicilor Infecţioase I şi II şi probabil şi la nivelul Clinicii de Pneumologie, în funcţie de aglomerarea sau activitatea fiecărei secţii, avem această posibilitate de a completa necesarul de personal. Să vedem şi medicaţia cum va veni şi cred că împreună vom reuşi să trecem şi de acest val cinci şi să punem punct aceste pandemii’, a declarat dr. Ovidiu Gîrbovan.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare