Năstase: Băsescu ar merge din nou în misiune în Belgia, de data asta nu la Anvers

Adrian Nastase

Fostul premier Adrian Năstase a amintit că la alegerile europarlamentare nu poate vota, din cauza interdicţiei date „la îndemnuri înalte” judecătorul Ionuţ Matei şi, totodată, a ironizat candidatura fostului şef de stat Traian Băsescu – cap de listă la europarlamentarele din 26 mai din partea PMP.

  • Citând pe blog o analiză intitulată „Pentru ce votăm la 26 mai”, aparţinând lui Petrişor Peiu, Adrian Năstase ironizează candidatura lui Traian Băsescu pentru Parlamentul European.

„Întrebarea mea ar fi fost formulata altfel – Pentru ce „votaţi” la 26 mai? Pentru că eu, în baza deciziei lui Ionuţ Matei, la îndemnuri înalte, nu am încă dreptul să votez.

 În ceea ce priveşte PE CINE să trimiteţi la Bruxelles, eu cred că soluţia e simplă – Traian Băsescu, pe principiul iepuraşului care se întâlneşte, a treia oara, cu ursul ( primele două dăţi s-a întâlnit cu el la prezidenţiale). Ar fi şi un act de consecvenţă – el ar merge din nou in misiune, în Belgia. E adevarat, nu la Anvers, ci la Bruxelles”, a scris Năstase pe blog.