Năstase despre mare diversiune: Şedinţele de guvern se pot ţine fără miniştrii ALDE

Adrian Nastase

Şedinţele de guvern pot avea loc şi fără miniştrii ALDE, spune fostul premier Adrian Năstase, care vorbeşte într-o postare e blog despre „O diversiune” a oamenilor politici şi analiştilor pe această temă.

Mai mulţi oameni politici şi analişti au lansat, în ultimele zile,  o diversiune şi anume că, în lipsa miniştrilor ALDE, nu se pot ţine şedinţe de guvern. Nu vad temeiul (altul decât cel politic-electoral) pentru o astfel de afirmaţie. Nici din punctul de vedere al rostului guvernului de a administra, în timp real, problemele ţării şi nici din punct de vedere strict legal”, spune preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu.

Astfel, aminteşte Adrian Năstase, în art.38 din Codul administrativ, se precizeaza:

„(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul documentelor şi al altor măsuri adoptate de Guvern.”

El a adăugat că aceeaşi prevedere există şi în art 27 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Din alin. 1 rezultă trei concluzii 1. prezenţa pentru şedinţe – majoritatea membrilor cabinetului; 2. modalitatea de luare a deciziilor de către miniştrii prezenţi – consensul; 3. dacă acesta nu poate fi obţinut, hotărăşte premierul. Deci, se pot ţine şedinţe de guvern, în măsura în care miniştrii rămaşi în cabinet sunt majoritari.

Separat, trebuie discutate modalităţile de depăşire a sabotajului preşedintelui – ne-numirea interimarilor şi, ulterior, prezentarea în Parlament a unui guvern reconfigurat politic”, a argumentat fostul premier.