Năstase: În contextul unor deziluzii legate de politica internă, desemnarea lui Geoană la NATO oferă un dram de speranţă

Desemnarea lui Mircea Geoană ca secretar general adjunct al NATO oferă un dram de speranţă, în contextul unor deziluzii legate de politica internă, consideră fostul premier Adrian Năstase.

M-a bucurat foarte mult desemnarea lui Mircea Geoană ca Secretar general adjunct al NATO. Este o recunoaştere a acţiunii consecvente a României în cadrul Aliantei şi este şi o recunoaştere a calităţilor de diplomat şi de om politic ale lui Mircea Geoană.

Mă bucur că, în contextul unor deziluzii legate de politica internă şi de nerealizări în politica externă, această desemnare oferă un dram de sperantă şi arată drumul pe care trebuie să mergem. Îmi aduc aminte, cu acest prilej, de începuturile legăturilor noastre cu Alianţa atlantică – spre exemplu vizita în România, de acum 30 de ani, a secretarul general al NATO, Manfred Woerner, un mare prieten al ţării noastre. Mi-am amintit şi că România a fost prima ţară care a semnat, între ţările din Europa centrală şi de est, Parteneriatul pentru pace cu NATO.

Iar apoi eforturile de negociere, evenimentul de la Casa Albă pentru depunerea instrumentelor de ratificare. Mircea Geoană a avut o contribuţie importantă la toate acestea iar în 2004 a fost martor la ridicarea drapelului românesc la Cartierul general al NATO, la Bruxelles. Felicitări, Mircea! Este o mare onoare pentru tine dar şpentru România”, a scris Năstase pe blogul personal.

BREAKING NEWS/ Mircea Geoană a fost numit adjunct al secretarului general al NATO

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare