Nelu Tătaru, despre examenul de rezidențiat:  Specialitățiile deficitare, locuri în număr mai mare

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat, duminică, faptul că la examenul de rezidenţiat din acest an sunt scoase mai multe locuri la specialităţile deficitare, afirmând că nu vor exista modificări în privinţa desfăşurării examenului.

”Rezidenţiatul a fost anunţat în urmă cu şase luni, sunt aceleaşi perspective. Vom avea ca specialităţi care vor apărea în număr mai mare ca şi locuri cele deficitare pe care le-am putut vedea şi gestiona în această pandemie”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Cât priveşte posibilitatea ca rezidenţiatul să fie organizat pe post, nu pe loc așa cum se întâmpla până în prezent, Nelu Tătaru a afirmat că se poartă discuții și vor fi comunicate concluziile.

”Noi avem în jurisdicţie la Ministerul Sănătăţii 58 de spitale din cele 380, celelalte sunt ale administraţiei locale. Discuţiile între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi universităţile de medicină care au autonomie vor da perspectiva cred că la jumătatea lunii octombrie”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Examenul de rezidenţiat este programat să aibă loc pe data de 15 noiembrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare