Noul ministru de Interne, Mihai Fifor: Am mandat din partea premierului să să inițiez un proces radical de luptă împotriva criminalității și de reformare a sistemului

Mihai Fifor, numit marţi în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, a precizat că are mandat de la premierul Viorica Dăncilă să inițieze un proces radical de luptă împotriva criminalității și de reformare a sistemului.

  • El a dat asigurări că va continua toate cercetările necesare în cazul din Caracal.

„Am preluat interimatul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a solicitării Prim-ministrului Viorica Dăncilă. Vă asigur că vom continua toate cercetările necesare în cazul din Caracal, pentru identificarea adevărului și pentru sancționarea tuturor celor care nu au acționat profesionist și eficient în acest caz.

  • Am mandat din partea Premierului să inițiez un proces radical de luptă împotriva criminalității și de reformare a sistemului.

De asemenea, din respect pentru familiile victimelor și pentru cetățenii care urmăresc evoluțiile, mă angajez să asigur o mai mare transparență în comunicarea periodică în acest caz. Vom pune la dispoziție constant informațiile oficiale care ies la iveală din demersurile pe care le facem. Onoare si Patrie!”, a scris Fifor pe Facebok.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare