O echipă medicală a MApN va prelua de astăzi managementul Spitalului Modular de la Leţcani

La solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o echipă medicală formată din 25 de persoane constând în medici, asistenţi medicali, brancardieri, va prelua de sâmbătă managementul Spitalului Modular de la Leţcani, judeţul Iaşi, astfel încât această unitate medicală mobilă să înceapă tratarea pacienţilor COVID-19.

Totodată, ministrul apărării naţionale a dispus măsuri de creştere a capacităţii de acţiune pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu COVID-19 şi de vaccinare a populaţiei la nivel naţional, astfel:

Forţele Aeriene Române vor pune la dispoziţie capabilităţile de transport aerian necesare, adaptate pentru transport pacienţi sau materiale sanitare destinate prevenirii infectării cu virusul SARS-Cov-2, care vor putea efectua, la solicitare, în cel mai scurt timp, misiuni în ţară sau în străinătate.

Toate cele 11 spitale militare şi cele trei unităţi sanitare mobile din Bucureşti, Constanţa şi Timişoara îşi vor extinde gradual capacitatea de tratare a pacienţilor cu COVID-19 pentru forme uşoare, medii sau severe.

În acelaşi timp, reţeaua sanitară proprie a MApN continuă să asigure zilnic 34 de fluxuri de vaccinare cu vaccinurile Pfizer şi Moderna, în cele 11 spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara, la care se adaugă Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „Gl. Aviator Victor Atanasiu”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” şi Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ştefan Milcu” din Bucureşti.

Suplimentar, începând de luni, 11 octombrie, în cadrul centrelor de vaccinare care funcţionează în spitalele militare din Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara va fi înfiinţat şi câte un flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson, iar în Bucureşti va funcţiona, de la aceeaşi dată, un flux cu acest vaccin la CMDTA „Acad. Ştefan Milcu”, din strada profesor Grigore Cobălcescu nr. 26.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare