O profesoară din Iași care corecta lucrările la Evaluarea Națională, testată pozitiv cu COVID-19

Un cadru didactic din comisia de corectare a tezelor de la Evaluarea Naţională din Iaşi a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, a anunţat liderul filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Laviniu Lăcustă, informează agenția de presă Agerpres.

Potrivit sursei citate, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a demarat o anchetă epidemiologică.

„Este o situaţie deosebit de gravă, deoarece persoana respectivă a intrat în contact cu aproximativ 20 – 30 de cadre didactice care au participat la corectarea lucrărilor la proba de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. Aşteptăm să vedem dacă vom avea alte cazuri de infectare cu COVID-19 printre contacţii doamnei respective. Dumneaei, fiind corector, nu a intrat în contact cu elevii, ci cu foarte mulţi profesori”, a precizat Laviniu Lăcustă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare