Oana Ozmen(deputat USR PLUS): Certificatele verzi vor crea o presiune asupra statelor care nu sunt încă pregătite pentru producerea hidrogenului – VIDEO

Este nevoie de măsuri legislative care să creeze cadrul necesar pentru demararea investiţiilor în domeniul energetic, deoarece în caz contrar preţul în creştere al certificatelor verzi şi al certificatelor de CO2 se va resimţi din ce în ce mai mult în facturile cetăţenilor, a afirmat deputatul Oana-Marciana Ozmen, secretarul Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, în cadrul videoconferinţei „Energia in priza”, organizată bursa.ro

„Certificatele verzi vor crea o presiune asupra statelor care nu sunt încă pregătite pentru producerea hidrogenului, dar e important să facem paşi concreţi în această direcţie. Dar pentru producţia de hidrogen trebuie să discutăm cu mediul academic şi cu institutele de cercetare pentru a vedea în ce măsură putem dezvolta capacităţi de producţie în acest domeniu.

  • Sunt sigură că astfel de capacităţi de producţie se pot dezvolta în jurul unor institute de cercetare, hub-uri, care să dezvolte ceea ce avem nevoie pe parte de hidrogen.

Cred că avem nevoie de un sistem de impozitare a produselor energetice care să impulsioneze piaţa unică, să sprijine tranziţia, şi avem nevoie de un sistem fiscal care să fie favorabil investitorilor în energie regenerabilă, verde, pentru stimularea pieţei în acest domeniu. De asemenea, cred că aceste instrumente de tarifare a carbonului care generează venituri ar trebui să fie reinvestite pentru a stimula inovarea, creşterea economică şi investiţiile în tehnologii curate”, a declarat Oana Ozmen.

Parlamentarul a susţinut că este nevoie de paşi concreţi din punct de vedere legislativ în privinţa eficienţei energetice a clădirilor şi în asigurarea staţiilor de încărcare electrică pentru transportul rutier, deoarece regulamentul european prevede ca la fiecare 60 kilometri să existe staţii de încărcare electrică, iar la fiecare 150 kilometri staţii de realimentare cu hidrogen.

Secretarul Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor a menţionat că în iulie 2021 Comisia Europeană a propus un pachet care priveşte politica Uniunii Europene în domeniile climei, energiei, exploatării terenurilor, transporturilor şi impozitării.

„Ne dorim cu toţii ca până în 2030 aceste emisii nete de gaz cu efect de seră să scadă cu 55%. Este adevărat că sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii a contribuit în ultimii 16 ani la o reducere cu 42,6% a acestor emisii, dar este important să vedem ce facem pentru a determina investiţiile, care se leagă de o legislaţie predictibilă de care noi suntem responsabili, în calitate de parlamentari, de o politică fiscală încurajatoare pentru astfel de investiţii şi de resursele pe care fiecare regiune le are, astfel încât această tranziţie energetică să fie justă şi adaptată la ceea ce ţara noastră are ca şi resursă, şi aici vorbim în primul rând de gaz”, a spus Oana Ozmen.

Conform aceleiași surse, Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor va facilita dezbaterea în Parlament a legilor necesare domeniului energetic, dar Oana Ozmen a atras atenţia că parcursul legislativ al tuturor proiectelor de acte normative este sinuos şi nu ţine doar de comisia respectivă.

  • „Este însă clar că există o voinţă politică din partea tuturor reprezentanţilor partidelor parlamentare care doresc soluţionarea tuturor problemelor cu care se confruntă sectorul energetic”, a concluzionat deputatul USR PLUS, Oana Ozmen.

Sursa: bursa.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare