sâmbătă, iunie 25, 2022

Octavian Berceanu candidează pentru şefia USR

Fostul comisar general al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a anunţat că s-a înscris în cursa internă pentru preşedinţia USR.

Octavian Berceanu a anunţat, printr-un mesaj pe Facebook, că şi-a depus candidatura pentru preşedinţia USR.

Sloganul său este „USR e vocea tuturor!”

 

”Candidez pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS pentru că membrii au dreptul să-si exprime liber părerile, să fie înţeleşi şi susţinuţi”, afirmă Berceanu.

Fostul comisar general al Gărzii de Mediu mai spune că a ales să candideze pentru că cetăţenii români au votat pentru a fi reprezentaţi necondiţionat.

”Candidez pentru că cetăţenii români au votat ca să-i reprezentăm, necondiţionat, indiferent de cât de greu ne este. Asta vom face”, a mai afirmat Berceanu.

Mihai Poliţeanu, Cătălin Teniţă şi Allen Coliban candidează în alegerile primare ale echipei Curaj, care vor stabili contracandidatul lui Cătălin Drulă la şefia USR.

Biroul Naţional al USR a decis, vineri, să organizeze alegerile pentru preşedinţia USR în luna iulie

”Alegerile pentru preşedinţia USR vor avea loc la începutul lunii iulie. Calendarul alegerilor interne va fi următorul: turul 1 se va desfăşura între 6-10 iulie, turul 2 între 11-15 iulie şi congresul online de validare a alegerilor pe 16 iulie”, a transmis, vineri, USR, într-un comunicat de presă.

 

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner