Opoziţia politică împotriva grupului Disney se accentuează în Florida

Republicanii din Florida şi-au accentuat luni eforturile pentru a recâştiga controlul într-o zonă administrată până acum de grupul Disney, în cadrul celui mai recent episod al luptei care îi opune pe gigantul din industria divertismentului şi pe guvernatorul acestui stat american conservator, informează AFP, conform Agerpres.

Aleşii din parlamentul local au prezentat un proiect de lege ce vizează redenumirea districtului în care se află parcul de distracţii Disney World şi garanţia că viitorul său consiliu de administraţie va fi ales de guvernatorul republican al statului Florida, Ron DeSantis.

Aceste măsuri se înscriu în siajul recentei retrageri a statutului special care a fost acordat grupului Disney în epoca construirii parcului de distracţii Disney World în anii 1960. Acel statut îi oferea companiei Disney o largă autonomie de gestiune pe plan local şi o scutea de la obligaţia de a respecta majoritatea reglementărilor statale.

Textul de lege a fost dezbătut în această săptămână în Camera Reprezentanţilor din Florida, în care republicanii au majoritate, înainte să fie trimis la Senatul din Florida.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care ar putea să îşi anunţe în curând candidatura la Casa Albă, a semnat în aprilie 2022 o lege ce ar trebui să intre în vigoare în iunie 2023, care suprimă acel statut.

Relaţiile dintre Ron DeSantis şi Disney s-au degradat atunci când Bob Chapek, fostul CEO al grupului Disney, s-a pronunţat în mod public împotriva unei legi promovate de guvernatorul republican şi care interzice predarea unor chestiuni ce au legătură cu orientarea sexuală şi cu identitatea de gen în şcolile primare din Florida.

Parcul de distracţii deţinut de grupul Disney în apropiere de Orlando este unul dintre cele mai vizitate din lume, iar Disney rămâne unul dintre brandurile preferate ale americanilor. Grupul Disney este, de asemenea, principalul angajator din statul Florida.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare