Orban, după decizia ÎCCJ: Mi s-a făcut dreptate

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i s-a făcut dreptate și încrederea în sistemul de justiție s-a dovedit corectă.

 

„Încă din prima clipă în care a început ancheta penală în cazul meu am susţinut cu tărie că sunt un om cinstit, că sunt un om corect, care respectă legea şi instituţiile fundamentale ale statului român, încă din primul moment am anunţat că sunt nevinovat şi mi-am susţinut acest punct de vedere. Iată că astăzi ÎCCJ, prin completul de apel format din cinci judecători, a hotărât că ceea ce am susţinut din prima clipă este adevărat”, a declarat Orban la Parlament.

Liderul PNL a ținut să sublinieze că încrederea sa în sistemul de justiţie din România s-a dovedit corectă.

„Pot să spun astăzi că mi s-a făcut dreptate, că încrederea mea în puterea judecătorească, în sistemul de justiţie din România s-a dovedit corectă şi că exact aşa cum mie mi s-a făcut dreptate oricărui cetăţean român i se poate face dreptate şi că puterea judecătorească şi sistemul de justiţie din România are capacitatea de a face dreptate oricărui român”, a spus Orban.

El a mai precizat că a primit satisfacţie în acest dosar pentru că, după achitarea sa de către instanţa de fond, procurorul care i-a instrumentat dosarul a plecat din DNA.

Liderul PNL a amintit că la începerea urmăririi penale s-a retras din toate funcţiile de conducere deţinute în partid şi în Camera Deputaţilor, precum şi din cursa electorală pentru Primăria Capitalei şi pentru Parlament.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare