Orban, despre o eventuală înlocuire a lui de la șefia Camerei Deputaților dacă va pierde alegerile interne: Sunt un om care respectă deciziile statutare din PNL

Orban Botosani
Foto:facebook.com/ludovicorban

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă la Botoșani, că va respecta o eventuală decizie de înlocuire a sa de la conducerea Camerei Deputaţilor, dacă va pierde alegerile interne în faţa premierului Florin Cîţu şi dacă viitoarele structuri de conducere ale partidului vor stabili acest lucru după Congresul PNL din toamna acestui an.

Întrebat dacă din septembrie va mai fi preşedintele Camerei Deputaţilor, Orban a declarat:

  • „Orice decizie ulterioară Congresului va fi luată de către forurile statutare ale PNL. Eu sunt un om care respect bazele democraţiei – legitimitate, reprezentare, autoritate, iar în PNL sunt un om care respect Statutul şi deciziile organismelor statutare care iau decizii în acest sens”.

Orban s-a întâlnit, sâmbătă, la Botoşani, cu conducerea filialei teritoriale a PNL, dar şi cu membrii formaţiunii politice pe care o conduce.