Orban, vizită pe șantierul Drumului Expres Craiova – Pitești: Obiectivul nostru fundamental este să conectăm Oltenia la infrastructura de transport europeană

Liderul PNL, Ludovic Orban, a vizitat, vineri, şantierul drumului expres Craiova – Piteşti.Orban a declarat că e un obiectiv fundamental conectarea Olteniei la infrastructura de transport europeană.

Președintele liberalilor a mai afirmat că va fi asigurată conectarea Olteniei la Coridorul IV Paneuropean prin drumul expres Craiova – Piteşti, care va fi finalizat în legislatura aceasta, şi printr-o autostradă sau drum expres Calafat – Lugoj, pentru care au fost alocale 20 de milioane pentru a putea fi demarat studiul de fezabilitate, scrie b1.ro

  • Conectarea Olteniei la infrastructura de transport europeană e un obiectiv fundamental, susține Ludovic Orban

„Obiectivul nostru fundamental este să conectăm Oltenia la infrastructura de transport europeană pe toate cele trei moduri de transport: rutier, feroviar și fluvial.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, în urma memorandumului dintre Guvernul României și Compania Ford, în momentul în care compania Ford a luat decizia să investească în Craiova, au fost prevăzute mai multe obiective, printre care drumul expres Craiova-Pitești, care urma să asigure conectarea Craiovei de coridorul IV pan-european. În 2007 și 2008, am realizat studiul de fezabilitate și am aprobat indicatorii tehnico-economici. Din păcate, în 12 ani de zile, alții au inventat Autostrada Sudului sau alte povești de adormit olteni. Drumul expres tinde să devină realitate, pe toate cele patru tronsoane, în ciuda contestațiilor.

În cazul tronsonului 3 am luat decizia să adjudecăm contractul, imediat după soluționarea contestației de către Consiliul Național de Soluționarea a Contestațiilor. Sunt convins că drumul expres va fi finalizat până la sfârșitul acestei legislaturi”, a declarat Ludovic Orban.

Sursa: b1.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare