Orban: Votul la moţiunea de cenzură nu trebuie dat în funcţie de congres

Votul la moţiunea de cenzură nu trebuie dat în funcţie de congresul PNL, a afirmat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, lider al PNL, care a amintit că există şi un punct de vedere al Curţii Constituţionale în privinţa dezbaterii şi votului la moţiune.

‘Votul nu trebuie dat în funcţie de congres, votul trebuie dat în funcţie de termenele care sunt prevăzute în Constituţie şi de regulamentul şedinţelor comune. Iar aici termenul este prevăzut şi în Constituţie, şi în regulamentul şedinţelor comune – moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la citire. Şi aici, din cauza faptului că au vrut unii să amâne la calendele greceşti dezbaterea şi votul la moţiunea de cenzură, a existat o decizie a Curţii Constituţionale care a impus celeritate în stabilirea datei, adică la o dată cât mai apropiată de data de trei zile’, a declarat Orban la Parlament.

Potrivit acestuia, este ‘o amânare nejustificată’ a dezbaterii moţiunii.

‘Aici există o decizie clară a Curţii Constituţionale, conform căreia moţiunea trebuie dezbătută şi votată într-un termen rapid, după trei zile. (…) Programarea zilei în care se va dezbate şi se va vota moţiunea de cenzură, conform regulamentului şedinţelor comune, este apanajul Birourilor permanente reunite’, a adăugat liderul PNL, care a arătat că va anunţa o decizie după ce va analiza punctul de vedere al Departamentului legislativ.

Sursa: PRESSONLINE