Orban vrea anchetă parlamentară pe tema pestei porcine

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, va iniţia constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a se decide vinovaţii din guvernarea PSD-ALDE în privinţa scăpării de sub control a epidemiei de pestă porcină.

Orban consideră ca fiind inadmisibil ca, în timp ce zeci de mii de porci sunt sacrificaţi pe teritoriul României şi industria cărnii de porc este pusă pe butuci- cu pierderi de miliarde de euro- nimeni să nu răspundă pentru acest dezastru.

„Încă de anul trecut- de la apariţia primului caz de pestă porcină în România- autorităţile au avut la dispoziţie toate instrumentele legale şi administrative pentru a interveni cu toată forţa să oprească răspândirea acestei maladii nefaste pentru întreagă industrie agro-alimentară din ţara noastră.

Ce-au făcut cei trei prim-miniştri de până acum ai lui Dragnea şi Tăriceanu? Ce-au făcut cele trei guverne PSD – ALDE? Unde este şi ce face comitetul de criză care trebuie condus de prim-ministrul României şi care trebuie să pună la aceeaşi masă toate autorităţile şi instituţiile care pot şi trebuie să intervină în această situaţie? Cu un prim-ministru plecat în concediu, aşa-zisul profesionist din fruntea Ministerului Agriculturii- Petre Daea, împreună cu  preşedintele ANSVSA- Geronimo Brănescu, acoperă vinovăţiile, ascund realitatea sau interese personale şi se bâlbâie iresponsabil fără un plan coerent de combatere a epidemiei de pestă porcină.”, a declarat Orban într-un comunicat de presă.

pesta-porcinaPreşedintele PNL mai spune că, din cauza incompetenţei lor, fermierii români oneşti asistă neputincioşi la sacrificarea animalelor lor în timp ce unele ferme de porci ale apropiaţilor lui Dragnea şi chiar ale familiei lui beneficiază sfidător de un tratament preferenţial.

„Avertizăm că dacă nu se intervine ferm pentru eradicarea acestei boli, neglijenţa lor va duce la distrugerea pe termen lung a industriei cărnii de porc şi a porcilor din gospodăriile ţărăneşti. Românii vor rămâne fără carne de porc din fermele româneşti şi fără porcul tradiţional de Crăciun. La începutul sesiunii parlamentare din toamnă, Partidul Naţional Liberal va iniţia constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a stabili vinovaţii din guvernarea PSD – ALDE pentru gestionarea dezastruoasă a crizei de pestă porcină. Dragnea, Dăncilă, Daea şi slugile lor trebuie să răspundă!”, a subliniat liderul PNL.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare