Organizația de Femei a PMP și-a prezentat planurile de viitor

O delegație formată din cinci femei a reprezentat Organizația de Femei a Partidului Mișcarea Populară (PMP) la o masă rotundă inițiată de UDMR la care au participat liderilor organizațiilor de femei ale formaţiunilor politice parlamentare. 

 

Reprezentantele OF PMP au prezentat planurile imediate ale Organizației de Femei pentru acest an, între care organizarea internă, finalizată cu un Congres, afilierea la EPP Women, precum și susținerea unor proiecte a căror soluționare să se facă prin apel la mijloace legislative, dar și administrative, precum: creșterea gradului de protecție socială pentru copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, din familii cu posibilități reduse, instituirea gratuității tuturor consultațiilor, investigațiilor și tratamentelor necesare unei evoluții normale a sarcinii, sprijinirea financiară a femeilor care sunt nevoite să părăsească cu copiii un mediu familial violent.

”Este o inițiativă binevenită nu doar pentru că are valoarea unui schimb de experiență, ci și pentru că, în acest mod, creștem șansele ca inițiativele noastre să fie promovate mai eficient și să creștem astfel șansele lor de succes. ” a transmis președinta Organizației de femei a PMP, doamna deputat Cătălina Bozianu.

După prezentarea activităților din cadrul organizațiilor de femei, au fost identificate domeniile în care se începe  cooperarea între organizațiile de femei. Reprezentantele organizațiilor de femei au stabilit de comun acord o viitoare colaborare în vederea combaterii fenomenului de violență domestică și violență în școli, de contracarare a procesului de scădere demografică, precum și inițierea măsurilor de politică familială destinate să faciliteze situația părinților care muncesc. Organizațiile de femei vor coopera de asemenea în vederea consolidării rolului femeilor în viața politică din România.

În scopul acestei colaborări vor fi înființate trei grupuri de lucru în domeniile menționate, cu participarea reprezentanților tuturor organizațiilor de femei, cu rolul de a asigura un dialog permanent și colaborare în perioada dintre întâlnirile trimestriale.

Cele șapte organizații ale femeilor au convenit să organizeze trimestrial astfel de întâlniri pentru a asigura un dialog permanent în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă societatea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare