Pandurii lui Bogoi „incing” Snagovul pe sinteticul de pe Jiu.

Pandurii a primit vizita uneia dintre revelațiile acestui campionat, Sportul Snagov, partida în care gorjenii s-au impus cu scorul de 2-0 in fata propriilor suporteri.

Oltenii au început mai bine partida, când Pîrvulescu le-a făcut viața grea fundasilor echipei de langa Bucuresti, acestia bucurandu-se si de o posesie mai bună a balonului.

Oaspeții nu au reușit să intre în meci, astfel încât în minutul 32, Pîrvulescu scapă pe contraatac si il angajează excepțional cu un exterior de mare jucător pe Nsiah, care înscrie și modifică tabela în favoarea trupei lui Bogoi.

În partea a doua Snagovul are câteva momente mai bune , însă apărarea condusă de capitanul Brînzan răspunde pe masura atacurilor lui Danalache.

Victoria pandurilor se concretizează în minutul 75 când același Nsiah obține un penalty în urma eliminării lui F. Ilie care vede al doilea galben. Tudoran transforma fără emoții si duce scorul la un 2-0 merita care îi urca pe gorjenii pe locul 6 cu 21 de puncte, la un puncte Petrolul si 6 puncte de adversarul de astăzi care rămâne pe poziția secundă cu 27.

„Este o victorie meritată! Am muncit mult sa putem învinge Snagovul. Ne bucurăm că ne-a ieșit jocul chiar dacă au fost si momente in care ei au venit peste noi, am revenit în meci și am reusit sa câștigăm, pentru că suntem o echipă frumoasa, un grup unit”, a precizat Pîrvulescu (21 ani) după meci, jucător monitorizat de mai multe echipe din prima liga.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare