Parlament: Torţionarii dovediţi ai regimului comunist rămân fără privilegii

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect prin care ”torţionarii dovediţi ai regimului comunist rămân fără privilegii”, a anunțat liderul deputaților PNL Florin Roman.

”Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege pe care l-am iniţiat ca deputat liberal şi care lasă fără privilegii torţionarii regimului comunist. Legea mi-a fost propusă de Marian Ceauşescu şi, ca om care ascultă vocea străzii, am iniţiat-o şi am susţinut-o până la adoptare. Practic, torţionarii regimului comunist, cu hotărâre definitivă a instanţei, nu vor mai primi pensii militare. Sunt deja celebre câteva cazuri de foşti comandanţi de penitenciare, care în perioada comunistă au comis crime împotriva umanităţii, din motive politice, după care s-au bucurat de privilegiul unei pensii substanţiale”, a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Florin Roman a făcut trimitere la fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu.

”Torţionarul Vişinescu a ordonat persecutarea a peste 138 de deţinuţi, înfometaţi, lăsaţi fără asistenţă medicală sau puşi la muncă până la epuizare fizică. Tortura şi bătaia au fost folosite ca instrumente de “reeducare”. Consider că aplicarea acestei legi nu-i va lăsa pe mulţi torţionari să doarmă bine. Este doar începutul luptei împotriva torţionarilor care au schingiuit în închisorile comuniste lideri ai PNL şi PNT, lideri ai studenţilor şi pe toţi cei care s-au opus cu curaj ororilor comunismului”,a afirmat liderul deputaților liberali.

Potrivit proiectului adoptat de Parlament, „pensionarul a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni contra umanităţii”.

Nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare