Parlamentul European vrea să modifice ora de vară

Deputații europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei și, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluție ce a fost adoptată joi cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă și 12 abțineri.

„Inițiative cetățenești au arătat o anumită îngrijorare față de modificarea bi-anuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent în ultimul weekend din martie şi, respectiv, octombrie“, se arată într-un comunicat al Parlamentului European (PE).
Deputații au punctat că, deși numeroase studii nu au reușit să tragă o concluzie clară, acestea indică anumite efecte negative asupra sănătății umane. Ca urmare, ei cer Comisiei să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.
Directiva privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabilește o dată și o oră comune pentru începerea și încheierea perioadei de vară în UE, cu scopul de a ajuta funcționarea efectivă a pieței interne, amintește comunicatul PE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare