Peste 14.000 de cazuri de reacţii adverse post-vaccinale au fost raportate până luni

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, până luni, au fost raportate 14.278 de cazuri de reacţii adverse post-vaccinale, precizând că nu există raportări de cazuri documentate medical de tromboză de sinus venos cerebral.

‘Până pe data de 3 mai au fost raportate 14.278 de cazuri de reacţii adverse post-vaccinale indezirabile, cu o rată de raportare a RAPI de 2,6 cazuri la 1.000 de doze administrate. Pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai au fost raportate în total 561 de reacţii adverse, 83% fiind raportate pe platforma Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Vârsta mediană a persoanelor care au raportat aceste reacţii adverse a fost de 36 de ani, 63% din persoane fiind de sex feminin. În funcţie de severitatea manifestărilor, a fost raportată o singură reacţie adversă considerată severă şi 560 de reacţii clasificate ca nesevere’, a spus Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

El a indicat că, până luni, au fost vaccinate 3.378.699 de persoane, din care 1.349.089 de persoane cu prima doză şi 2.029.610 de persoane şi cu cea de-a doua.

Valeriu Gheorghiţă a mai precizat că nu există raportări de cazuri documentate medical de tromboză de sinus venos cerebral după vaccinare cu niciunul dintre tipurile de vaccinuri folosite.

‘E puţin probabil ca aceste informaţii să treacă neobservate, neraportate, care să nu fie aduse în atenţia autorităţilor sau în spaţiul public. Sunt convins că există un număr de reacţii adverse minore comune care nu sunt raportate, cum ar fi disconfortul la locul de administrare, însă reacţiile severe întotdeauna sunt raportate sau, chiar dacă există o întârziere, care este legată de documentarea medicală a cazului, sunt raportate atât de către colegii profesionişti din domeniul sănătăţii, cât şi de către pacient sau de aparţinători. Aceste cazuri (…) sunt cazuri extrem de rare, vorbim de o frecvenţă între 1 până la 4 cazuri la 1 milion de persoane vaccinate. Noi avem sub 500.000 de persoane vaccinate cu vaccinul de la AstraZeneca’, a mai spus preşedintele CNCAV.

El a explicat că fişele de raportare a reacţiilor adverse sunt completate de aparţinători sau persoanele vaccinate.

‘În majoritatea cazurilor la care faceţi referire este vorba de pacienţi care au avut antecedente trombotice, tromboză venoasă profundă sau au anumite boli cronice asociate şi au fost simptome interpretate ca evenimente trombotice, însă fără să fie o documentare medicală care să ateste acest lucru. Tocmai de aceea există două modalităţi diferite de raportare a reacţiilor adverse de către pacienţi sau aparţinători şi de către profesioniştii din Ministerul Sănătăţii’, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare