Petro Poroşenko acuză Kievul că a adoptat sancţiuni împotriva sa

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a acuzat miercuri Consiliul naţional de securitate şi apărare al Ucrainei că a adoptat sancţiuni „neconstituţionale” împotriva lui, afirmând că în spatele acestei decizii s-a aflat rivalul său politic, preşedintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters, explică Agerpres.

„Consiliul naţional de securitate şi apărare tocmai a adoptat o decizie neconstituţională, motivată politic, de a introduce sancţiuni împotriva mea, Petro Poroşenko, ca lider al opoziţiei şi cel de-al cincilea preşedinte”, a declarat Poroşenko într-un mesaj video.

După ce fostul preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici a fost pus pe fugă de o revoltă populară, Poroşenko, un magnat al dulciurilor, a fost ales şef de stat în 2014, dar a pierdut alegerile din 2019 în faţa lui Zelenski şi a fost vizat de acuzaţii de abuzuri, aminteşte Reuters.

Aflat acum la conducerea celui mai mare bloc de opoziţie din parlamentul Ucrainei, Poroşenko nu a dezvăluit în ce constau sancţiunile, dar a susţinut că preşedintele Zelenski s-a aflat personal în spatele deciziei.

„Zelenski a dat astăzi o lovitură colosală unităţii noastre interne, care a fost principala noastră armă în lupta împotriva agresorului”, a spus el, referindu-se la invazia rusă din Ucraina începută acum aproape trei ani.

Zelenski, care a obţinut o victorie masivă la scrutinul din 2019, a menţionat în discursul său videodifuzat de seară că la şedinţa Consiliului de apărare au fost aprobate o serie de decizii ce vor fi făcute publice joi, dar nu a făcut nicio referire la Poroşenko.

„Oricine a subminat securitatea naţională a Ucrainei şi a ajutat Rusia trebuie să fie tras la răspundere”, a declarat el. „Miliardele obţinute din ceea ce a însemnat vânzarea Ucrainei şi a intereselor şi securităţii ucrainene trebuie blocate şi puse la lucru pentru apărarea Ucrainei şi a ucrainenilor”.

După ce a ajuns la putere Zelenski, Poroşenko a fost pus oficial sub investigaţie sub acuzaţia că i-a ajutat pe separatiştii susţinuţi de ruşi care au ocupat părţi importante din estul Ucrainei în 2014, cu opt ani înainte de invazia forţelor ruse din februarie 2022. Poroşenko a fost implicat de asemenea într-un scandal legat de practici corupte în achiziţiile militare şi s-a confruntat cu critici intense pentru supervizarea acordului de la Minsk – acum denunţat de Zelenski şi de mulţi alţi politicieni – ce avea ca scop încetarea rebeliunii separatiste din 2014.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare