PF Daniel, mesaj la începutul anului universitar: Biserica şi Universitatea să redescopere bucuria dialogului dintre teologie şi ştiinţă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, la începutul anului universitar 2024-2025, un mesaj de binecuvântare tuturor studenţilor şi profesorilor din învăţământul universitar, în care subliniază că Biserica şi Universitatea sunt chemate să redescopere bucuria dialogului dintre teologie şi ştiinţă.

„Biserica şi Universitatea sunt chemate să redescopere bucuria dialogului dintre teologie şi ştiinţă, nu numai pentru depăşirea divergenţei artificiale sau aparente dintre ele, ci mai ales pentru cooperare în formarea unei etici sociale, care să contribuie la păstrarea şi promovarea valorilor educaţionale autentice şi perene. Aceste două instituţii reprezentative ale societăţii româneşti pot să aprofundeze cooperarea în vederea formării tinerilor, ca aceştia, la rândul lor, să cultive valorile credinţei şi ale culturii creştine: iubirea faţă de oameni şi de natură – creaţia lui Dumnezeu, solidaritatea creştină, prietenia, respectul faţă de Familie, Biserică, Şcoală şi popor, precum şi dialogul cu alte popoare”, transmite Patriarhul.

În masajul intitulat „Educaţia tinerilor este misiune sfântă şi coresponsabilitate socială”, Întâistătătorul BOR reaminteşte că Patriarhia Română „propune şi susţine refacerea legăturii tinerilor cu o comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare, în vremuri provocatoare, atât pentru suflet, cât şi pentru trup”, prin proiectele adresate tinerilor (Întâlnirile tinerilor ortodocşi din toată lumea, activităţile Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români – A.S.C.O.R., Programul Naţional Catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, Proiectul educaţional „Alege Şcoala!”, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi şi studenţi, proiecte social-filantropice şi cultural-educaţionale).

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2024 ca An omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, dorind să evidenţieze importanţa sănătăţii, ca dar de la Dumnezeu, în perspectiva preţuirii şi sfinţirii vieţii. Asumarea propriei identităţi, întemeierea şi apărarea familiei creştine, naşterea şi creşterea copiilor în iubirea de valori netrecătoare, educarea tinerilor în spiritul credinţei creştine, al unirii libertăţii cu responsabilitatea, constituie priorităţi permanente”, arată PF Daniel.

La începutul anului universitar 2024-2025, patriarhul urează studenţilor şi profesorilor lor „mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea de studiere, cercetare şi aprofundare a valorilor spirituale şi ştiinţifice”.

„Cu prilejul noului an universitar 2024-2025, ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al înţelepciunii, să-i binecuvinteze pe toţi studenţii, profesorii şi părinţii, întru mulţi şi rodnici ani!”, transmite Patriarhul BOR, scrie Agerpres.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare