vineri, august 19, 2022

Ploieştenii se pregătesc să iasă în stradă împotriva administraţiei locale după ce apa caldă a fost oprită în tot oraşul

Reprezentanţii Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Ploieşti anunţă că vor ieşi în stradă şi vor organiza proteste împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, unul dintre liderii PNL la nivel naţional, după ce oraşul a rămas fără apă caldă timp de o lună, începând din 1 august. Oficialii organizaţiei care reprezintă asociaţiile de proprietari din blocurile racordate la sistemul centralizat cer preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova şi al PNL Prahova să nu folosească ploieştenii în luptele sale politice cu colegul său de partid, primarul municipiului Ploieşti, scrie news.ro.

Uniunea Asociaţiilor de Proprietari (UAP) Ploieşti anunţă, luni seară, că proprietari ai apartamentelor din Ploieşti racordate la sistemul centralizat de termoficare vor ieşi în stradă pentru a protesta faţă de faptul că, începând de la 1 august timp de o lună blocurile din Ploieşti, dar şi două spitale racordate la sistemul centralizat de termoficare din oraş nu vor primi apă caldă.

UAP cere Consiliului Judeţean Prahova, care a preluat prin intermediar serviciul de termoficare de la fostul operator privat de termie care a renunţat la contract să asigure suma necesară închirierii a două cazane care să producă apa caldă necesară consumului ploieştenilor cât timp se face revizia la centralele care asigură furnizarea în municipiu.

”Este vorba, din câte am înţeles de 857.000 de euro pe an. Sunt convins că aceşti bani nu reprezintă o suma importantă pentru Consiliul Judeţean, iar dacă Iulian Dumitrescu nu face ceva pentru a asigura această sumă, atunci protestul nostru de joi, între orele 10.00 şi 13.00 se va adresa direct lui. (…) Cerem preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu să înţeleagă faptul că CET Brazi aparţine instituţiei pe care o conduce şi să găsească sursele financiare pentru că să se poată repara CAF 2, dar în acelaşi timp, în paralel, ploieştenii să aibă apă caldă în apartamente şi spitale”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de UAP Ploieşti.
În contextul în care însuşi primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a afirmat că sistarea furnizării apei calde în oraş are ca scop discreditarea sa, preşedintele Uniunii, Eugen Cristescu, cere şefului CJ Prahova, Iulian Dumitrescu că nu transforme ploieştenii în victime colaterale ale unor neînţelegeri politice între membri ai aceluiaşi partid, PNL.
”Dacă Iulian Dumitrescu vrea să-şi arate muşchii la Andrei Volosevici, n-are decât să o facă în şedinţele de partid, în privat, dar nu pe spatele ploieştenilor, în spaţiul public, pentru că iese rău. La fel şi Andrei Volosevici. Ajunge, ne-am săturat de ceartă voastră infantilă!”, mai declară Cristescu, în comunicatul UAP Ploieşti.
Aproximativ 130.000 de ploieşteni, dar şi maternitatea şi spitalul de pediatrie din Ploieşti au rămas fără apă caldă, începând de la 1 august timp de o lună, după ce societatea de termoficare a anunţat revizii la centralele care produc apa caldă. Este pentru prima dată când apa caldă este sistată pe un termen atât de lung în oraş.
”Chiar dacă jocul politic este împotriva mea, ca primar, de suferit au cei peste 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare”, a declarat, luni, primarul oraşului, Andrei Volosevici, precizând că Municipiul Ploieşti nu poate face investiţii sau închiria soluţii termice alternative pentru că CET Brazi, unde se produce agentul termic, este în patrimoniul Consiliului Judeţean Prahova, condus de colegul şi şeful său de partid, Iulian Dumitrescu.
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner