PMB a primit autorizaţie pentru curăţarea statuilor din Parcul Cişmigiu

Primăria Capitalei a primit autorizaţie de la Ministerul Culturii în vederea curăţării statuilor din Parcul Cişmigiu, transmite primarul general, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

‘Chipuri mai luminoase pentru Mihai Eminescu şi Ion Creangă în Parcul Cişmigiu. Am obţinut autorizaţia de la Ministerul Culturii pentru curăţarea statuilor şi am început cu clasicii literaturii române. Curăţenia în parcuri merge înainte, aşa cum am spus la sfârşitul lunii august’, precizează primarul Capitalei.

Pe 30 august, angajaţii Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti au început curăţenia în Parcul Cişmigiu. Edilul general preciza la momentul respectiv că pentru curăţarea statuilor este necesar avizul Direcţiei pentru Cultură, organism subordonat Ministerului Culturii, dar că există întârzieri cu obţinerea avizelor, din cauza personalului insuficient.

Nicuşor Dan menţiona că modul în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii ALPAB în următoarele săptămâni reprezintă un test pentru a stabili dacă întreţinerea spaţiilor verzi se va desfăşura în continuare cu angajaţii administraţiei sau va fi externalizată.

‘Este un test pentru ALPAB. În funcţie de ce vor face săptămânile astea, vom decide dacă în viitor, după ce Compania Parcuri se închide, dacă o să continuăm cu ALPAB, prin muncitori angajaţi sau dacă o să externalizăm’, arăta el într-o declaraţie acordată presei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare