PNL, după moartea lui Cristian Țopescu: A fost o onoare pentru noi să-l avem coleg pe senatorul Cristian Țopescu, a cărui amintire continuă să fie un reper pentru generațiile tinere

PNL transmite că a primit cu profund regret vestea încetării din viață a lui Cristian Țopescu, o legendă a comentariului sportiv românesc.

“Vocea liberă a sportului românesc, iubită de milioane de telespectatori în vremuri întunecate pentru țară și în momente glorioase pentru eroii noștri sportivi, a marcat generații întregi de români promovând valorile fairplay-ului, onoarei și patriotismului.

Momente unice în istoria sportului românesc rămân asociate pentru totdeauna cu emoția transmisă prin comentariile sale inconfundabile.

Cei care l-au cunoscut au descoperit un om bun, cald, generos și loial principiilor și valorilor olimpice.

A fost o onoare pentru noi să-l avem coleg în Partidul Național Liberal pe senatorul Cristian Țopescu, a cărui amintire continuă să fie un reper pentru generațiile tinere.

Transmitem condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

Comentatorul sportiv Cristian Țopescu a murit marți, la vârsta de 81 de ani.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare