Polițiștii din Capitală au SALVAT o fată în situația Alexandrei în doar câteva ore

Politistii din București au reușit în doar câteva ore să salveze o fată răpită de un proxenet și obligată să se prostitueze. Ceea ce arată că lipsa de interes cu care Poliția a acționat în cazul Alexandrei nu sunt simptomatice pentru întreaga Poliție Română, conform stiripesurse.ro.

La fel ca Alexandra, tânăra din Huedin, care era ținută lângă Gara de Nord și supusă la chinuri greu de imaginat, a reușit să sune la 112. În cazul ei, profesionalismul de care au dat dovadă polițiștii a însemnat diferența dintre viață și moarte. Totul se întâmpla vineri, când în spațiul public exploda cazul Alexandrei, potrivit sursei citate.

Mai exact, trei echipe de polițiști judiciariști de la Secția 3, cărora dispeceratul de la 112 le-a pus la dispoziție o imagine cu raza de acoperire din momentul în care a sunat fata, au plecat imediat pe teren.

Acestia au ajuns la o adresă de pe strada Mircea Vulcănescu, unde se afla o curte comună, în care erau nouă imobile. Le-au luat pe toate la rând și au reușit să găsească atât fata, cât și pe cel care o sechestrase, potrivit știripesurse.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare