Ponta: PSD fuge cu moţiunea prin Parlament, de nu am mai găsit-o/Blat PSD – PNL

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, că PSD are blat cu PNL, afirmând că social-democraţii „fug cu moţiunea prin Parlament”.

„Să îi întrebaţi zi de zi (pe cei din PSD-n.r.) de ce au votat Guvernul Orban şi să îi întrebaţi zi de zi de ce fug cu moţiunea. Acum PSD fuge cu moţiunea prin Parlament, de nu am mai găsit-o. Noi, cei de la Pro România, tot vrem să votăm moţiunea şi PSD-ul fuge cu moţiunea de cenzură. De ce este rău acest blat, ca orice blat de altfel? Pentru că e împotriva intereselor oamenilor”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta a afirmat că PSD face blat cu PNL.

”Guvernul Orban îşi permite să-şi bată joc de toată lumea, pentru că are blat cu PSD care nu îl dă jos. Dacă le-ar fi frică, poate nu ar face chestia asta. Dar aşa ştiu sigur că iese câte un pesedist la televizor care îi înfiară, după care fug şi nu fac moţiunea. Iar în teritoriu peneliştii nu fac opoziţie, ca să le plătească preţul pentru sprijinul din Parlament. Pro România era absolut necesar tocmai pentru că în PSD lucrurile au mers într-o direcţie greşită, cred că la nivel local era nevoie tot din acest motiv”, a adăugat președintele Pro România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare